Potrivit G4media, în urma incendiului izbucnit în secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț au decedat douăsprezece persoane, conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Irina Popa.
Ce am învățat după tragediile de la Maternitatea Giulești și Colectiv? Ce s-a schimbat de atunci?








Alte șapte persoane, dintre care și un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă.
Medicul în cauză este cel care s-a aruncat în flăcări pentru a salva pacienții bolnavi, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț. Acesta a suferit arsuri pe 40% pe suprafața corpului, iar pe membre are arsuri de gradul IV. Urmează a fi transportat în această noapte cu o aeronavă militară C27 Jet Spartan configurată pentru misiuni medicale la Spitalul Floreasca din capitală, apoi la Spitalul Militar <<Reine Astrid>> din Belgia, acolo unde au ajuns și 8 dintre victimele de la Colectiv.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru afirmă că medicii români sunt pregătiți pentru orice situație, oricât de dificilă, dar cu toate acestea medicul erou va ajunge să fie tratat în străinătate.
„Tragedia care a avut loc la Spitalul Județean Piatra Neamț a îndoliat întreaga țară. Sunt profund îndurerat de decesul pacienților de la Secția de Terapie Intensivă și transmit condoleanțe și multă putere familiilor în aceste momente grele. Urez însănătoșire grabnică victimelor aflate în stare foarte gravă! Sunt alături de toți cei care sunt afectați de acest accident îngrozitor.„, este mesajul publicat acum câteva minute de președintele României, Klaus Iohannis.
Dumnezeu să-i odihnească în pace, condoleanțe familiilor îndoliate și însănătoșire grabnică celor aflați în stare critică!
Vă invit să mă urmăriţi și pe profilul de Facebook – Bogdan Bănică, președinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS
Discussion about this post