Bebelușul în vârstă de o lună și jumătate care a intrat în stop cardio-respirator duminică, 31 ianuarie, în timp ce era botezat la o biserică din Suceava, a murit în această dimineață.
Bebelușul a decedat în jurul orei 6.00, la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), unde a fost intubat și ventilat mecanic, potrivit Monitorul de Suceava.
Inițial a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dar în noile condiții fapta va fi încadrată cel mai probabil la ucidere din culpă.
Bebelușul a fost resuscitat în biserică, dupa ce a fost scufundat de preot în cristelniță. Acesta a fost readus la viață, dar starea sa era foarte gravă.
Atunci când bebelușul urma să fie botezat, respectiv udat cu apă din cristelnița bisericii „Sf. Constantin și Elena” din Suceava, preotul l-a scufundat de mai multe ori, iar acesta a aspirat foarte multa apă.
Protopopul Doru BUDEANU a confirmat că bebelușul a fost scufundat complet în apă, arătând că „botezul se face prin întreită cufundare, după rânduielile Bisericii„.
„După câteva minute preotul a sesizat că s-a moleșit, a anunțat imediat la 112 și a venit un echipaj SMURD„, a afirmat protopopul Budeanu. Protopopul a declarat că a vorbit cu preotul care a oficiat botezul și acesta i-a spus că bebelușul a plâns atât în timpul botezului, cât și după ce a fost scos din apă, ceea ce ar însemna că semnele vitale erau bune.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Dan TEODOROVICI, a declarat că bebelușul a fost găsit în stop cardiorespirator de echipajul SMURD ajuns la fața locului, care l-a resuscitat și l-a transportat la spital.
Condoleanțe familiei îndoliate. ?
Mă puteți urmări și pe profilul de Facebook – Bogdan Bănică, președinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS, dar și pe Instagram
Discussion about this post