Pe 31 octombrie presa din întreaga lume anunța comiterea unui nou atac terorist asupra unui preot ortodox, în fața unei biserici din Lyon. Atacatorul a tras de două ori cu arma asupra preotului de origine elenă Nikolaos Kakavelakis în timp ce acesta închidea biserica unde slujea, după care a fugit.
Agresiunea asupra lui Nikolaos Kakavelakis, în fața bisericii ortodoxe grecești din arondismentul 7 din Lyon, la două zile după atentatul islamist din catedrala catolică din Nisa, a fost imediat percepută, în Franța și în străinătate, drept un nou atac terorist.
„Când se vor opri aceste atacuri anticreștine? Cum a putut ajunge Franța aici?”, s-a întrebat atunci Nicolas Dupont-Aignan, liderul unui partid al dreptei suveraniste.
Ținând totuși cont de personalitatea controversată a victimei și de faptul că atacul nu a fost revendicat, organele judiciare au îndemnat la prudență în ceea ce privește motivele atacului.
Preotul grec, rănit în abdomen și torace, a ieșit marți din comă și a putut fi audiat, ceea ce a dus vineri, 6 noiembrie, la reținerea autorului agresiunii, un cetățean de origine georgiană.
În arest preventiv, georgianul a recunoscut că a tras asupra preotului din motive de gelozie, aflând de relația de adulter pe care preotul o avea cu soția sa. La rândul ei, soția agresorului georgian a fost audiată și a confirmat adulterul.
Nicolas Jacquet, procurorul-șef al orașului Lyon, a declarat că „pista teroristă este definitiv îndepărtată” și că „s-a dovedit că autorul este soțul unei femei care întreținea o legătură cu victima”.
În concluzie, focurile de armă trase asupra preotului ortodox grec din Lyon nu aveau la bază nicio motivație religioasă, ci doar exprimau convulsiile unei relații de adulter, probate ulterior.
Vă invit să mă urmăriţi și pe profilul de Facebook – Bogdan Bănică, președinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS
Discussion about this post