Un bărbat care și-a violat și a încercat să își omoare soția, ținând-o cu capul sub apă într-o cadă tip jacuzzi aflată pe un balcon al unui apartament din Stațiunea Mamaia, a fost reținut de polițiști iar procurorii cer arestarea lui preventivă.
Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol și tentativă de omor. Anchetatorii au probe conform cărora bărbatul și-ar fi lovit soția cu capul de marginea căzii, după care a ținut-o cu capul sub apă.
<<În timp ce se afla în balconul unui apartament din Stațiunea Mamaia, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-a agresat fizic soția, lovind-o cu capul de cada tip jacuzzi aflată pe balcon și ținând-o cu capul scufundat în apă, urmărind astfel să îi suprime viața>>, informează procurorii.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București – Secția de Urmărire Penală a DGPMB – Serviciul Omoruri. O contribuție semnificativă în cadrul cercetărilor și-au adus și polițiști din cadrul IPJ Constanța și Poliția Stațiunii Mamaia.
Vă invit să mă urmăriţi și pe profilul de Facebook – Bogdan Bănică, președinte executiv Sindicatul Național al Polițiștilor din România DECUS
Discussion about this post